vineri, 28 mai 2010

În căutare de mercur

prizonierul gândurilor
până mai ieri
la marginea orizontului
mi-am amanetat imaginaţia

la limita conştiinţei
s-a instalat dezordinea
pe timpul crizei
sunt în căutare de mercur

mintea mea refuză
în regim de schimburi de idei
reducerea de sentimente
la poarta sufletului

deschis la nou
protestez
în faţa ministerului iubirii
pentru ieşirea din criză



Notă: remarcat de cenaclu' " junimea digitală ".

miercuri, 19 mai 2010

Nemurire

iubirea poemelor luminii
fulgeră cântec
pe cerul înnorat al gândirii
în furtuni de sentimente
topind misterul
în labirint de adoloscenţă

la mânastirea Negru Vodă
sânge albastru curge-n dramă
prea scumpă jertfă cer pereţii goi şi reci
se aude glasul Mirei şi acum
vibrând în armonie
cu dangătul de clopot în eter

peste umărul timpului
poetul se-mplineşte
la vârsta de fier
răspândind lumina
apostolică a sufletului
peste respectul etern



Notă: remarcat de cenaclu' literar " junimea digitală ".