vineri, 31 decembrie 2010

în roşu şi alb

zdrobesc gheaţa din paharul cu sentimente
peste fereastra sufletului
sparg cubul iubirii în ajun de Anul Nou
comoara mea luceşte în roşu şi alb
trezesc viitorul în prezent
urez tradiţionalul "La Mulţi Ani!"

vineri, 3 decembrie 2010

Pentru iubire

Motto: "sufletele noastre sunt în noi când suntem doi" - Lucian Blaga

umbra gândului
întoarce timpul
înaintea mea
şoapta ucide
cuvântul singur
sufletul trăieşte în afară
pentru tine şi eu
preţuiesc adevărul
iubire
când suntem doi
naştem tăcere


sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Pentru eternitate

viaţa nu dansează
în rotocoale de fum
pe pământ
cuvântul naşte
tăcere

cu două degete
strâng
umbra trecutului
să-mi consum eternitatea

din ruine voi
semna libertatea artistului


marți, 16 noiembrie 2010

Lănţişor de sentimente

Motto: "în casa gândului respect regulamentul de ordine interioară
nu am voie să suflu în argintul lănţişorului de sentimente", Horaţiu, Puşcă


c-un gând m-aplec
peste fereastra sufletului pereche
la poarta Raiului
sparg lacătul eternităţii
înger c-o aripă frântă
coboară-n lumea mea
cuceresc farmecul prinţesei
c-o mână întinsă mă ridic
peste umărul timpului
cerşesc sărutul reînvierii
cu dragoste adevărată
vindec rănile trecutului
în casa gândului
respect regulamentul de ordine interioară
n-am voie să suflu-n argintul
lănţişorului de sentimente



Notă: poem dedicat special unei prietene foarte dragi

vineri, 12 noiembrie 2010

din alb în negru

mi-e dor de săruturile plic
în cadru intim
printre buzele înfierbântate
trezesc zâmbete înrămate
chipului angelic
surprind atingerea obrazului fin
în cadru plastic
transform negative din alb în negru
poze nereuşite schimbă un destin
fuga ta departe
nu permite iubirea ideală
în cadru real
nu trăiesc din fotografii

marți, 19 octombrie 2010

Ecripte

pe cursul izvoarelor iubirii
zdrobim pietre
sentimente de ură şi de invidie
de pe inimă

taine obscure
urcă treptele
piramidei tăcerii
dincolo de lumină pier

în deşert
braţele Cleopatrei
strâng timpul
în dune de nisip

sufletului tânăr
în casa gândului
trecutu-i este veşnic
o legendă vie

vineri, 28 mai 2010

În căutare de mercur

prizonierul gândurilor
până mai ieri
la marginea orizontului
mi-am amanetat imaginaţia

la limita conştiinţei
s-a instalat dezordinea
pe timpul crizei
sunt în căutare de mercur

mintea mea refuză
în regim de schimburi de idei
reducerea de sentimente
la poarta sufletului

deschis la nou
protestez
în faţa ministerului iubirii
pentru ieşirea din criză



Notă: remarcat de cenaclu' " junimea digitală ".

miercuri, 19 mai 2010

Nemurire

iubirea poemelor luminii
fulgeră cântec
pe cerul înnorat al gândirii
în furtuni de sentimente
topind misterul
în labirint de adoloscenţă

la mânastirea Negru Vodă
sânge albastru curge-n dramă
prea scumpă jertfă cer pereţii goi şi reci
se aude glasul Mirei şi acum
vibrând în armonie
cu dangătul de clopot în eter

peste umărul timpului
poetul se-mplineşte
la vârsta de fier
răspândind lumina
apostolică a sufletului
peste respectul etern



Notă: remarcat de cenaclu' literar " junimea digitală ".

joi, 18 martie 2010

în timp

străbat străzi
în jurul cetăţii
mintea mea e în ruine
zidurile plâng
un gând
în lipsa mea
chemarea lor mă sfâşie
şi mă lasă gol
în faţa legilor
sunt spectator
în timp
mă modelez
cu mâinile întinse
devin statuie
pe scena evoluţiei
un rol a luat sfârşit

fără loc de veci
trăiesc
dacă tu vei vrea
în urma mea să scrii
sunt viu


Notă: remarcat de cenaclu' " junimea digitală ".

Sărut

Nicio rază de soare
nu străbate
culoarul întunecat al vieţii

Nici măcar un zâmbet
nu schiţez
peste ridurile feţei

Niciun gest şi niciun gând
nu întorc
plăcerile primului sărut

Nicio şansă şi niciun simţ
nu trăiesc
din umbra unui trecut.



Notă: remarcat de cenaclu' " junimea digitală ".

marți, 9 februarie 2010

Lanţul slăbiciunilor

gânduri efemere
trezesc
fotografii din trecut
dragostea
nu lasă nicio urmă
la foc încrucişat
scenarii erotice
strâng iubirea
în alb şi negru
filmul s-a întrerupt
pe micul ecran al vieţii
sunt actorul mut.



Notă: Remarcat de cenaclu' " junimea digitală ".

miercuri, 3 februarie 2010

Dragoste amară...

E obosit. E bolnav. Cine să-l bage în seamă...
Ea vine la patul lui şi-l trage de mâneca halatului ce-i atârnă parcă neputincios. Rămâne cu spatele la ea şi-o ignoră. O ignoră plângând...
Bolnavii se înghesuie pe tărgi. Doctorii râd sau îi înjură !!
- Câtă nesimţire! Câtă cruzime! Câtă ură! şopteşte printre sughiţuri de plâns.
- De ce nu mă lasă, măcar, să mor, să nu mă mai chinui atâta?
Omul îşi plânge soarta şi aşteaptă, resemnat cumva, moartea...
Obosită şi ea, se aşază în pat, lângă el, şi-i spune:
- Las', pân' la urmă o să treacă! O să vezi... ai să reînvii... cu cine mai cresc eu copiii noştri?
Şi-i freacă, cu palmele tremurânde, pieptul chinuit de boală...
La un moment dat, bărbatul tresare. Se întoarce spre ea. Tace. În ochii se stingea lumina, lumina cu-aromă de dragoste amară...



Notă 1: în cenaclu' " junimea digitală ".
Notă 2: remarcat în cenaclu " junimea digitală ".

vineri, 8 ianuarie 2010

Gând nobil

nebunul trage
diagonala pe turn-
fusta reginei.

luni, 4 ianuarie 2010

Take control of your mind

I know, you're always shy, surely
It's not a frailty,
In my opinion it's your personality;
Sometimes in a hurry, in thought
You get worry that could be your fault...

To change your mind,
Over the time shoulder, my wisdom
Kindles the votive light in your soul,
It's a feeling... every time
You must be yourself!...

Be careful!..., don't be blind,
Take control of your mind!